(1885-1944; n.Tarlisua, Judetul Bistrita-Nasaud), scriitor roman. Schite si nuvele in care observatia sociala se impleteste cu analiza psihologica, surprinzand aspecte din viata omului elementar, aflat in mediul rural ("Prostii", "Rafuiala") sau in decorul mahalalei bucurestene ("Golanii").
Liviu Rebreanu(1)
Proiectata pe fundalul existentei tragice a razboiului, drama insului neansemnat, mediocru, important doar prin colectivitatea pe care o reprezinta, capata amploare in nuvelele "Catastrofa", "Itic Strul dezertor". Proza romaneasca constituie latura cea mai importanta a operei autorului, cae care i-a adus faima de "creator al romanului romanesc modern" (G. Calinescu).
Romanele "Iona" si "Rascoala" , considerate indeobste ca fiind cele mai realizate, creaza, pe coordonate epopeice, imaginea satului romanesc, ilustrat in doua ipostaze monumentale: prin eroul individual, scindat intre impulsul implinirii erotice si patima pentru pamant, si prin eroul colectiv, al carui chip se configureaza incetul cu incetul pe fondul intunecat al rascoalelor taranesti. "Padurea spanzuratilor" este printre primele romane de analiza psihologica la noi, romanul unei crize de constiinta, lipsita de solutii pe terenul concret al razboiului, dar nu lipsita de sens in orizontul moral-religios al vietii.
Celelalte scrieri romanesti au fost apreciate mai ales sub aspectul experimentarii unor formule de roman (romanul politist: "Amandoi", politic:"Gorila", teofizic: "Adam si Eva"; de inspiratie psiho- patologica: "Ciuleandra"; istoric:"Craisorul"). Autor al unor comedii de moravuri ("Plicul", "Apostolii"). Cronicar dramatic. Eseuri. Memorialistica. A condus revistele "Miscarea literara" (1924-1925), "Romania literara" (1932-1934). Director al Teatrului National (1928-1930, 1940-1944). Presedinte al Societatii Scriitorilor Romani (din 1925). Premiul National (1932). Academician. Vezi Literatura romana, Teatrul romanesc, Academia Romana.